Totul a fost o conspirație! Declarație halucinantă în cazul crimelor din Caracal: „Probele au fost plasate recent în pădure”

Publicat: 07/08/2019 | 13:59

Tonel Pop, avocatul Luizei Melencu, fata dispărută în urmă cu mai bine de trei luni, susţine că are dubii cu privire la osemintele găsite de anchetatori în pădurea de lângă Caracal. Pop a precizat că „am suspiciunea că aceste probe au fost puse foarte recent acolo„.

În cursul zilei de azi ar trebui să se afle ce ascundea suspectul în gropile betonate care au fost găsite în curtea lui. „Din punctul meu de vedere, acele probe puteau fi alterate foarte uşor. Eu sunt foarte mirat, cum, după atâtea ploi, cenuşa şi oasele erau la suprafaţa ierbii? Deci, să ne înţelegem, osemintele şi cenuşa nu erau în saci. Erau pe iarbă, răsturnate, iar sacii erau la şapte metri distanţă. Deci, el a scuturat sacii, după care i-a aruncat mai departe.

Prin ploile respective, chiar torenţiale, prin micile inundaţii, normal că acea cenuşă, ştim şi noi, se împrăştie, se duce, se diluează. Eu am suspiciunea că aceste probe nu au fost puse acolo la momentul când spune el, eu cred că au fost puse foarte recent acolo. Sacii erau curaţi. Păi dacă ploua într-o pădure, nu aveam sacii curaţi şi cenuşa la suprafaţă„, a dezvăluit avocatul Tonel Pop la RTV.

Gheorghe Dincă, 30 de ani în închisoare

Avocatul Adrian Cuculis spune că ideea de a merge pe strategia „loviturilor cauzatoare de moarte” reprezintă poate planul juridic pe care acesta, împreună cu apărătorul său, l-au pus la punct în contextul în care multe probe nu sunt încă coroborate.

“Este posibil să vorbim de mai multe victime în acest dosar şi ca prin modul în care furnizează informaţii anchetatorilor să încerce să limiteze ancheta la cele două fete. Evident, susţinând că au fost lovituri cauzatoare de moarte, adică nu a fost intenţia de a ucide, încearcă o reducere a pedepsei. Oricum, în caz de omor deosebit de grav, cum Dincă are peste 60 de ani, el nu mai poate fi condamnat la închisoare pe viaţă, aceasta comutându-se într-o pedeapsă de 30 de ani de închisoare. În cazul în care ar fi condamnat pentru lovituri cauzatoare de moarte ar primi maxim 12 ani, care cumulat cu celelalte infracţiuni, viol urmat de moartea victimei, lipsire de libertate etc. s-ar putea ajunge pe la 20 de ani. Oricum, niciun profesionist în drept nu crede că aici nu a fost vorba de intenţie”, a precizat Cuculis.