Totul a fost o minciună! Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua, din nou împreună

Publicat: 22/12/2019 | 11:04

Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua formau un cuplu admirat de zeci de mii de fani, după care s-au despărțit, ajungându-se chiar la divorț. După luni bune în care fiecare a încercat să își facă viața alături de altcineva, cei doi aruncau bomba în showbiz și anunțau că și-au mai acordat o șansă.

Recent, artistul anunța pe rețelele de socializare că suferă din dragoste, lăsând să se înțeleagă că s-a despărțit din nou de Carmen de la Sălciua. Însă, un lucru i-a pus pe gânduri pe prietenii virtuali, când au văzut că și-au anunțat primul concert împreună, după o perioadă tumultoasă, care are loc în străinătate, în luna ianuarie a anului ce vine.

S-au etichetat reciproc la postare, dar tot nu și-au dat „follow” pe rețelele de socializare. Fanii sunt de părere că toate despărțirile și împăcările lor sunt regizate pentru a-și promova concertele ori fac anumite compromisuri pentru cariera pe care și-au clădit-o.

”Și… Iată-ne, din nou zâmbind!”

Carmen de la Sălciua s-a decis în toamna acestui an să îi mai acorde o șansă fostului soț, fiind și prima care a publicat fotografia cu ea și fostul ei soț, dar și un mesaj emoționant, la scurt timp de la împăcare.

Ne-am îngropat dar nu am realizat că noi suntem… Semințe! Și… Iată-ne, din nou zâmbind! La mulți ani ție: Bărbatului care m-a condus până în fața lui Dumnezeu, omului simplu cu care râdeam la oi pe câmp și unde fericirea era cea mai pură! Îți doresc să fii un om împlinit cu tot ce înseamnă asta! ? Te felicit pentru ambiția și evoluția ta! Știu cum am început de acolo de jos și știu cât a fost de greu! Culege roadele succesului și fii un om fericit!”, a fost mesajul lui  Carmen de la Sălciua pentru Culiță Sterp.