Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Ana. Cui trebuie să îi spui la mulţi ani pe 9 septembrie

Publicat: 09/09/2020 | 08:41

Este zi de sărbătoare în calendarul ortodox. Astăzi, la data de 9 septembrie, este sărbătorită Sfânta Ana, a doua zi după Sfânta Maria Mică sau Adormirea Maicii Domnului. Sfânta Ana a fost mama Fecioarei Maria și a avut o viață  plină de rugăciune și credință în Dumnezeu.

Așadar, numele Ana este unul dintre cele mai folosite de creștini. Iar de-a lungul timpului mari personalități din istorie au purtat acest nume, printre care se numără Ana Aslan, Ana Blandiana sau Regina Ana. (CITEȘTE ȘI: TRADIŢII ŞI OBICEIURI PENTRU SFÂNTA MĂRIE MARE. DE CE NU ESTE BINE SĂ ÎŢI PETRECI ZIUA DE NUME PE 15 AUGUST)

Astăzi, toată lumea ce poartă acest nume trebuie să își sărbătorească ziua onomastică. Astfel mesajele de la mulți ani trebuie să curgă pentru cele cu numele de Ana , dar și pentru persoanele care poartă un nume derivat, precum Ana-Maria, Aneta, Anișoara, Anita, Anuța, Anica, Anca și  Ancuța.

Viața Sfintei Ana

În data de 9 septembrie se prăznuiește Sf. Ana. În această zi este celebrată mama Fecioarei Maria. Potrivit scrierilor bisericești, ea ar fi provenit dintr-un neam preoțesc și era mezina preotului Matan. (VEZI ȘI: SFÂNTA PARASCHEVA. BLESTEMUL PE CARE ÎL POARTĂ VEȘMINTELE SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA)

Sfânta Ana a dus o viață ghidată de credință și prin aceasta a obținut ce și-a dorit cel mai mult. Ea a fost cununată cu înțeleptul Ioachim din Galileia și, conform evangheliei, cei doi nu au putut avea copii, însă credința le-a îndeplinit într-un final ce mai are dorință.

Ioachim era mâhnit de faptul că nu pot avea copii, dar nu se mânia împotriva lui Dumnezeu, ci întotdeauna spunea: „Mă voi retrage în pustiu și voi sta și nu voi mânca nimic, ci mă voi ruga și voi plânge, până când Dumnezeu va da roada pântecelui soției mele”. Și, după multă vreme de rugăciune și post, prin rânduiala lui Dumnezeu, cei doi au avut un copil la bătrânețe, pe Fecioara Maria.

Toată viața, Sfânta Ana a făcut rugăciuni, a ținut post și a ales să ajute oamenii aflați la nevoie, deoarece și-a dorit să împlinească cuvântul Domnului. Aceasta a rămas în istoria bisericească drept ocrotitoarea copiilor, iar credincioșii o chemau atunci când nu puteau da naștere copiilor sau când erau puși în fața unui necaz.