Tragedia din Iran. S-au căsătorit cu o săptămână înainte să moară: s-au aflat în avionul doborât de rachetă

Publicat: 12/01/2020 | 21:57

Doi tineri care se căsătoriseră de o săptămână și au urcat în ”avionul morții”. Arash Pourzarabi și Pouneh Gorji și-au jurat credință veșnică pe 1 ianuarie, la Teheran, în fața familiei și prietenilor lor, potrivit CTV News.

Au pierit, alături de toți pasagerii și membrii echipajului din avionul doborât, accidental, de o rachetă iraniană, la scurt timp după decolare. Cei doi studiau informatica la Universitatea din Alberta, Canada. „Aceste persoane au făcut parte din țesutul intelectual și social al universității noastre. Suntem îndurerați din cauza pierderii colegilor, profesorilor și mentorilor pierduți. Vom simți pierderea lor pentru mulți ani de acum înainte”, a declarat președintele Universității din Alberta, profesorul David H. Turpin.

176 de persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii aeronavei care aparținea Ukraine International Airlines. La bordul ei se aflau  pasageri din Iran, Canada, Suedia, Ucraina, Marea Britanie și Germania.

Mulți dintre cei care se aflau în avion erau studenți, profesori, medici și oameni de știință. Avionul se îndrepta spre Kiev, însă cei mai mulți, 138, potrivit premierului Justin Trudeau, făceau escală, iar destinația finală era Canada.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult