Tragedie în lumea politică din România! Un consilier judeţean PDL a murit pe o pârtie de schi

De: Cancan
Publicat: 07/01/2013 | 16:40

Reprezentanţi ai PDL Cluj au declarat, luni, că membrii familiei acestuia au chemat echipele Salvamont şi ale SMURD, dar medicii care au intervenit nu au reuşit să îi salveze viaţa.

„Radu Borza, consilier judeţean PDL în Consiliul Judeţean Cluj, a decedat duminică în urma unui infarct, în timp ce se afla pe pârtia de schi din staţiunea Muntele Băişorii. Membri ai familiei au cerut ajutorul Salvamont şi SMURD, dar medicii care au încercat să îl resusciteze nu au reuşit să îi salveze viaţa”, au precizat reprezentanţi ai PDL Cluj.

Radu Borza avea 52 de ani şi era consilier judeţean la al doilea mandat, fiind ales prima dată consilier judeţean în anul 2008, iar la alegerile locale din 2012 a fost ales pentru un nou mandat. El a fost membru al Comisiei pentru relaţia cu autorităţile şi comunităţile locale din cadrul Consiliului Judeţean Cluj.

Borza era originar din Câmpia Turzii şi lucra la combinatul Mechel din localitate, informeaza Mediafax.