Tragedie în Timiș! Doi copii au rămas orfani, după ce părinții le-au fost înghițiți de ape

Publicat: 26/06/2022 | 20:01
Scafandrii. Sursă foto: Opinia Timișoarei

O fată de zece ani și un băiat de 11 ani din Timișoara au rămas orfani duminica aceasta. Familia ieșise pe râul Timiș, cu barca, dar un curent de ape i-a răsturnat. Copii au fost martori la scena șocantă. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. 

O familie din Timișoara a ieșit pe râul Timiș pentru a se relaxa, alături de prieteni. Copii cuplului au rămas pe mal, sub supravegherea unchiului, iar soțul intrase în apă. După ce a fost tras de un curent, soția a decis să-l salveze, dar nu a mai ieșit vie.

Femeia de 34 de ani și bărbatul de 39 de ani dispăruseră în râu. Ca urmare, prietenii cuplului, care se aflau pe malul râului, au sunat la 112.

„La ora 14.10 am fost anunțați prin SNUAU 112 despre două persoane aflate în submersie pe râul Timiș, în apropierea localității Coșteiu. A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj și dislocate la locul intervenției următoarele forțe și mijloace: 1 Autospecială de Descarcerare cu Barca Pneumatica BP6, o autosanitară SMURD tip B, cu un efectiv de șase subofițeri. 

De asemenea, a fost alertat echipajul de scafandri din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara care s-a deplasat la locul intervenției cu o Autospecială de intervenție cu 2 scafandri și un subofițer”, a transmis ISU Timiș. (CITEȘTE ȘI: Dosar angajare în Jandarmeria Română. Ce acte sunt necesare pentru înscrierea la concurs şi ce probe trebuie să treci)

Ce se va întâmpla cu cei doi orfani?

La  ora 16:30, scafandrii au descoperit trupurile neînsuflețite ale părinților celor doi copii. Medicii nu au putut să-i salveze și au constatat decesul.

Fata de 10 ani și băiatul de 11 ani vor fi preluați de Direcția pentru Protecția Copilului Timiș. (CITEȘTE ȘI: Obiectele care nu trebuie sa îți lipsească niciodată din bagaj, atunci când pleci în vacanță! Este obligatoriu să le ai la tine)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult