Tragedie în viaţa unei cunoscute cântăreţe din România! Soţul artistei a murit în această dimineaţă

De: Cancan
Publicat: 01/04/2013 | 13:24

Nicolae Martinescu a murit pe 1 aprilie, la ora 7, la Spitalul Militar din Bucureşti, la capătul unei suferinţe cumplite provocate de mai multe boli.

La finele anului trecut, fostul mare sportiv se confesa apropiaţilor că-şi simte aproape sfârşitul. „Nu mai pot deloc, mă dor picioarele, nici nu mai pot să mă ţin drept”, spunea fostul campion olimpic.

Martinescu, sotul cantaretei de muzica populara Mioara Velicu, este un nume pe care mulţi români nu-l cunosc sau pur şi simplu l-au uitat. Însă, Nicolae Martinescu se numără printre puţinii campioni olimpici pe care i-a avut România la Jocurile Olimpice.

Luptătorul a câştigat medalia de aur la stilul greco-romane la Olimpiada de la Munchen. Palmaresul lui Martinescu nu se rezumă, însă, doar la aurul olimpic câştigat în 1972.

Luptătorul a mai câştigat o medalie de bronz la Jocurile Olimpice din Mexic (1968), şase medalii (argint şi bronz) la Campionatele Mondiale şi trei distincţii (dintre care una de aur) la Campionatele Europene, potrivit adevarul.ro.

Ionut Chiperi