Tragedie în Vrancea! Un bărbat care făcea parte dintr-un grup de cicliști a murit în timp ce pedala

Publicat: 22/04/2023 | 17:20

Zi nefastă pentru un grup de nouă cicliști. Acești au pus la cale un circuit pe două roți, însă nu toți au ajuns la destinație. Unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a cedat pe drum. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce pedala, s-a prăbușit la pământ și a decedat.

Pentru grupul de nouă cicliști nimic nu a prevestit tragedia ce avea să urmeze. Aceștia au pornit într-un circuit pe două roți, punctul de plecare fiind în Buzău. Deși au plecat în cursă nouă, la final nu au mai ajuns tot atâția. Mai exact, când cei nouă au ajuns în Vrancea,  în comuna Dumitreşti, pe DN 2N, unul dintre bicicliști a cedat.

Unui bărbat în vârstă de 58 de ani i s-a făcut rău în timp ce pedala și s-a prăbușit. Acesta a căzut de pe bicicletă, iar colegii lui au dat imediat alarmă chemând ajutor.

„Astăzi, am fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că în comuna Dumitreşti, pe DN 2N, o persoană a căzut de pe bicicletă. Din verificările efectuate a rezultat faptul că unui bărbat în vârstă de 58 de ani i s-a făcut rău în timpul mersului şi a căzut de pe bicicletă”, a transmis IPJ Vrancea.

(VEZI ȘI: DANIELA, O ROMÂNCĂ DE 52 DE ANI, A MURIT ÎNTR-UN ACCIDENT CUMPLIT ÎN ITALIA. TRAGEDIA A AVUT LOC LA CÂȚIVA KILOMETRI DE CASA EI)

Ciclistul a decedat

După ce alarma a fost dată, la fața locui s-au deplasat imediat mai multe echipaje de ajutor. Cadrele medicale au încercat să îl resusciteze pe bărbatul în vârstă de 58 de ani, însă eforturile acestora au fost în zadar. Din păcate, pentru ciclist nu s-a mai putut face nimic, iar cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul.

„Acestuia i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, s-a constatat decesul”, a mai anunțat IPJ Vrancea.

Polițiștii continuă acum cercetările pentru a afla exact circumstanțele în care s-a produs tragedia. Pentru moment nu se cunoaște dacă bărbatul suferea de alte afecțiuni medicale.

(CITEȘTE ȘI: DOLIU ÎN LUMEA ARTISTICĂ. CHITARISTUL AMERICAN OTIS REDDING III A FOST RĂPUS DE O BOALĂ CUMPLITĂ)