Tragedie la o partidă de vânătoare, în Timiș. Un bărbat a fost împușcat mortal chiar de nașul său

Publicat: 13/02/2022 | 11:45
sursa FOTO: captură VIDEO

Tragedie la o partidă de vânătoare, în Timiș. Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, a fost împușcat mortal chiar de nașul său.

Incidentul tragic a avut loc pe fondul de vânătoare dintre localitățile Banloc și Livezile. Partida avea toate avizele legale. La un moment dat, bărbatul s-a îndepărtat de grup, iar din neatenție colegul său, care este și nașul copiilor săi, l-a împușcat în piept. Acesta l-a confundat cu un animal.

La locul tragediei a fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD. În ciuda eforturilor depuse și a manevrelor de resuscitare efectuate, medicii nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viața bărbatului. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.