Tragedie la Spitalul Județean din Tulcea. O asistentă medicală a murit, ucisă de noul coronavirus

Publicat: 15/12/2020 | 14:44

Luni dimineață, a Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Tulcea, o asistentă medicală, în vârstă de 52 de ani, a murit din cauza unor complicații din cauza COVID-19.

Femeia era internată de două săptămâni și de câteva zile, era conectată la oxigen, starea ei fiind din ce în ce mai gravă. Din păcate, eforturile medicilor de la terapie intensivă au fost zadarnice în lupta cu virusul ucigaș. Femeia nu suferea de comorbidități.

Citește și: Bilanț negru! Încă 204 de români au murit, în ultimele 24 de ore, uciși de noul coronavirus

„Sunt revoltată și tristă! În același timp îmi găsesc cu greu cuvintele, îmi adun cu greu gândurile. Îmi răsună în minte cuvintele ei… printre ultimele pe care le-am auzit: >

Astăzi, 14 decembrie, o zi mohorâtă și ploioasă, am pierdut de lângă noi, răpus de covid, un om cald, blând, cu mult, mult bun simț, un profesionist cu atăt de multă căldură în suflet, în vorbă și în privire.

A plecat printre îngeri

Draga noastră, Mari, asistent medical la cabinetele medicale școlare a plecat printre îngeri mult prea repede. Poate că Dumnezeu a vrut-o lângă El, poate pentru a ne veghea și îndruma pașii, acțiunile, manifestările noastre, de acolo de sus, împreună cu îngerii.

Plânge natura, plânge cerul… și mă întreb oare plânge planeta după astfel de oameni? Sau plânge ea, Mari, pentru că ne lasă triști într-o lume plină de haos… Dumnezeu să te odihnească și să te așeze de-a dreapta Sa!” – scrie pe pagina personală de Facebook, Ștefana Zibileanu, director al DAPS Tulcea, unde doamna asistentă era angajată., citată de Tulceanoastra.ro. 

Nu rata: Situația îngrijorătoare. De ce uneori numărul nou de cazuri COVID-19 este mai mic