Tragedie mare în România! Au fost găsite moarte în casă

Publicat: 02/02/2019 | 16:11

Tragedie imensă în România. Două femei, una în vârstă de 63 de ani, iar cealaltă de 43, au fost găsite moarte în casă, în locuința lor din Deva. Drama a avut loc vineri, pe strada Viilor. Gazele emanate de centrală le-ar fi ucis.

Victimele sunt mamă și fiică, și au fost descoperite de o rudă, care a venit în vizită, pentru că femeile nu răspundeau la telefon, încă de azi-dimineață. Cele două femei erau mama și sora unui polițist hunedorean. Acesta locuia și el în aceeași casă, dar era plecat la serviciu.

Am sunat-o astăzi, că ea venea de obicei la cafea. Am sunat-o de mai multe ori, și nu mi-a răspuns. Cred că de vreo șapte sau opt ori am sunat-o. După aceea am sunat-o pe fată. Ele sunt moarte de 7-8 ore . Mamă-sa a fost pe jos și fata în pat”, a spus femeia care le-a descoperit fără viață pe victime.

Din câte se pare, cele două dormeau în camera în care se afla și centrala. Nu au mai avut nicio șansă de supraviețuire.

La găsirea echipajului de ambulanță, s-au găsit două persoane de sex feminin, de 63 și 43 de ani, mamă și fiică. Moartea s-a instalat în urmă cu câteva ore. Urmează să se stabilească cu exactitate cauzele morții de către medicina legală și de către colegii de la poliție”, a declarat medicul Călin Dumitrecu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță, conform ziardehunedoara.ro.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate cauzele morții celor două femei.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult