TRAGEDIE pe PARTIE in statiunea PALTINIS. Un schior din Focşani a MURIT!

De: Cancan
Publicat: 23/02/2015 | 19:22

Bărbat în vârstă de 54 de ani a murit în timp ce urca pe jos pe pârtia de la Onceşti. Primii care au ajuns la faţa locului au fost cei din echipa de intervenţie a Salvamontului din staţiune. „Din păcate schiorul era inconştient, fără respiraţie şi puls. El era în urcare şi nu în coborâre cu schiurile. Nu răspundea la niciun fel de stimul. S-a solicitat intervenţia celor de la SMURD”, a explicat Adrian David, de la Salvamont Sibiu.

Medicii care au ajuns la faţa locului l-au găsit pe bărbatul, din Focşani, judeţul Vrancea, în stare de inconştienţă. „Solicitarea a venit prin 112, la ora 13.38. Echipjul nostru a ajuns acolo după două minute. Bărbatul este în stare de inconştienţă şi s-a trecut la manevrele de resuscitare. După două ore de la intervenţie s-a constatat oficial decesul acestuia”, a explicat Bianca Sabău, pentru Ora de Sibiu.

Martorii spun că bărbatul era în clăpari şi urca pârtia, iar el s-a părbuşit dintr-odată. Medicii l-au resuscitat mai bine de 45 de minute. Se pare că din istoricul medical al schiorului, s-a constatat că acesta era cunoscut ca fiind o persoană cardiacă.

L.L