Trăiește în Paradis! Cât costă locuința de lux pe care Nadia Comăneci și-a construit-o în America

Publicat: 23/03/2023 | 15:48

Nadia Comăneci s-a stabilit în America, acolo unde și-a întemeiat o familie alături de Bart Conner. Cei doi sunt părinții lui Dylan, un adolescent de 15 ani. De-a lungul carierei, atât fosta gimnastă, cât și soțul ei, de asemenea fost gimnast, au ajuns să dețină o avere impresionantă. Cum arată și cât valorează una dintre casele din SUA ale Zeiței de la Montreal.

Când avea doar 27 de ani, înainte cu puțin timp de Revoluția din 1989, Nadia Comăneci era urmărită de  Securitate, moment în care a reușit să fugă din România și să înceapă o nouă viață în Statele Unite ale Americii. ”Zeița de la Montreal”, așa cum a fost supranumită, a luat viața de la zero, însă, oricât de greu i-a fost, nu a dat înapoi nicio clipă și a luptat pentru un viitor mai bun.

La scurt timp s-a revăzut cu un bun prieten și unul dintre cei mai buni sportivi din SUA, Bart Conner, cel care, câțiva ani mai târziu, i-a devenit și partener de viață, soț și tatăl copilului ei.

Nadia Comăneci, avere de peste 25.000.000 de dolari

Vezi și: TOPUL CELOR MAI INFLUENTE FEMEI DIN ROMÂNIA. CINE SUNT FEMEILE CARE AU REUȘIT SĂ SCRIE ISTORIE

Nadia Comăneci și Bart Conner au reușit să formeze o echipă excelentă și în viața profesională. Cei doi au reușit să strângă o avere impresionantă de peste 25 de milioane de dolari. Cei doi soți faimoși sunt proprietarii unei locuințe estimate la aproximativ 400.000 de dolari, în Norman, un orășel de lângă Oklahoma City.

Cu o suprafață uriașă de 310 metri pătrați, vila impresionantă este o construcție din anul 1992, are 4 dormitoare, 4 băi și o piscină. Însă aceasta pare să nu fie singura proprietate a celor doi foști mari sportivi. Nadia și Bart dețin o vilă de vacanță în California, Venice Beach, vilă a cărei valoare este estimată la 2 milioane de dolari.

Casa Nadiei Comăneci este estimată la 400.000 de dolari/ Sursă foto: Facebook

Ce pensie are Nadia Comăneci

Sportivii de performanță au dreptul, la cerere, dar și cu o confirmare din partea Ministerului Tineretului și Sportului, la o rentă viageră. Asta înseamnă că Nadia Comăneci primește din partea Statului Român o pensie lunară specială pentru rezultate obținute ,de-a lungul carierei, în gimnastică. Mai exact, 13.149 de lei.

Vezi și: EA ESTE VIITOAREA NADIA COMĂNECI! CINE ESTE GABRIELA DINCĂ, MICUȚA GIMNASTĂ CARE A PRIMIT GOLDEN BUZZ LA ROMÂNII AU TALENT