Transferuri de play-off pentru moldoveni!

Publicat: 27/07/2022 | 11:43

FC Botoșani a reușit două transferuri de senzație. Lotului FC Botoșani i s-au alăturat doi foști campioni ai României cu CFR Cluj în sezonul 2019-2020. Este vorba de fundașul Kevin Boli și de Yacouba Sylla, fotbalist care poate evolua atât ca fundaș central cât și ca mijlocaș defensiv.

Cei doi au trecut vizita medicală și au intrat în programul echipei pentru meciul de campionat pe care FC Botoșani îl va susține luni, 1 august, la Mediaș cu FC Hermannstadt.

În vârstă de 31 de ani, apărătorul Kevin Boli, care poate acoperi toate posturile de pe linia de fund a mai evoluat în România, el câştigând o dată titlul cu FC Viitorul (2016/2017) şi de trei ori cu CFR Cluj (2017/2018, 2019-2020, 2020.2021). În ultimele două sezoane a fost legitimat la gruparea turcă Samsunspor, de care s-a despărţit la 1 iulie. În cariera sa a mai jucat pentru formaţiile Sedan, Mouscron, GZ Hengfeng şi GuiZ FC.

De asemenea, Yacouba Sylla, tot de 31 de ani, a evoluat în România pentru CFR Cluj, cu care și-a trecut în palmars titlul de campion în szonul 2019-2020, iar în carieră a mai evoluat printre altele în Anglia la Aston Villa, în Franța la Bastia, Rennes, Montpellier, în Grecia la Panathinaikos, în Norrvegia la Strømsgodset și în Belgia la Mechelen, club unde și-a trecut în palmares și Cupa Belgiei.

Atât Kevin Boli cât și Yacouba Sylla au semnat cu FC Botoșani pe o perioadă de un an de zile, cu drept de prelungire pe încă un sezon.

După înregimentarea celor doi foști campioni ai României, Mihai Teja, antrenorul principal al FC Botoșani, a anunțat alte transferuri.

„Eu am spus că mai avem nevoie de 3-4 jucători pentru a întări lotul pentru a deveni o echipă competitivă. Doi au venit deja, Boli și Sylla, pe care îi ştim toţi. mai trebuie să mai vină doi fotbaliști și o să fim și mai buni”, a declarat Mihai Teja, antrenorul principal al FC Botoșani.

După primele două runde ale SuperLigii, FC Botoșani are maxim de puncte în clasament, învingând pe teren propriu Chindia, scor 3-2 și FC Voluntari în deplasare, scor 1-0. Pentru gruparea locală urmează încă un meci „afară” la Mediaș cu FC Hermnanstadt, după care pe „Municipal” va veni Farul Constanța.