Trei agenţi de poliţie din Mehedinţi, trimişi în judecată pentru 22 de fapte penale

Publicat: 05/12/2019 | 15:39

Trei agenţi de poliţie din Baia de Aramă, județul Mehedinţi, au fost trimişi în judecată pentru 22 de fapte penale, iar CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, are toate detaliile. (VEZI ȘI: CE S-A ÎNTÂMPLAT CU POLIȚIȘTII BĂTUȚI DE UN CLAN DE RROMI DIN VÂLCEA)

Ofițerii de poliţie judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mehedinţi au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă au emis rechizitoriul prin care au trimis în stare de libertate a trei inculpaţi, agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. Mehedinţi, Poliţia Oraşului Baia de Aramă, cercetați pentru săvârșirea unui număr de 22 de fapte penale.

Un singur agent, cercetat pentru 11 infracțiuni

Astfel, unul dintre agenți este cercetat penal pentru 11 infracțiuni, respectiv abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte), fals intelectual (două fapte), sustragere sau distrugerea de probe sau înscrisuri (două fapte), abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, complicitate la fals în declaraţii, participaţie improprie la infracţiunea de fals în declaraţii, complicitate la uz de fals (câte o faptă).

Toți trei – polițiști rutieri

„Cel de-al doilea agent este cercetat pentru săvârșiea unui număr de șapte fapte penale, respectiv două infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, două infracţiuni de participaţie improprie la infracţiunea de fals în declaraţii și câte o infracţiune de fals intelectual, favorizarea făptuitorului și participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals.

De asemenea, cel de-al treilea agent este cercetat pentru patru fapte penale, respectiv două infracțiuni de fals intelectual și câte o infracțiune de abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului.

Dosarul penal a fost inițiat în baza mai multor sesizări din oficiu ale lucrătorilor de poliţie judiciară ai Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți, care au fost delegați de procuror să efectueze activități procedurale în cauză.

Ca urmare a cercetărilor s-a reținut că, în perioada aprilie 2018 – martie 2019, cei trei inculpaţi, având calitatea de poliţişti rutieri, cu ocazia depistării în trafic a unor conducători auto ori a cercetării unor accidente rutiere, nu și-au respectat atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor OUG nr. 195/2002, Rep”, arată reprezentanții DGA Mehedinţi.

Procese-verbale falsificate

Astfel, ar fi obținut avantaje pentru persoanele vinovate de săvârşirea abaterilor la regimul rutier, cărora nu le-au mai aplicat sancţiunile contravenționale complementare de reţinere în vederea suspendării a permiselor de conducere. (NU RATA: ȘASE POLIȚIȘTI DE FRONTIERĂ, TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ. AU LUAT MITĂ DE LA ȘOFERI)

Totodată, cei trei inculpaţi, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au întocmit înscrisuri oficiale (procese verbale contravenţionale, autorizaţii de reparaţii) în care au atestat împrejurări neconforme cu realitatea și au determinat alte persoane să consemneze aspecte necorespunzătoare adevărului în declaraţiile privind împrejurările producerii accidentelor rutiere, înscrisurile astfel falsificate fiind încredinţate de cei trei inculpaţi unor persoane în vederea folosirii producerii de consecinţe juridice, mai spun sursele citate.