Trei oameni au murit în incendii de locuință în Dâmbovița în ultimele 24 de ore

Publicat: 13/01/2022 | 12:27

Trei oameni au murit în ultimele 24 de ore în județul Dâmbovița, ca urmare a producerii unor incendii în locuințele acestora.

În localitatea Șelaru, o mama și fiul ei au pierit în flăcările violente care le-au cuprins casa. La Cândești, pompierii au intervenit la un incendiu de locuință și au găsit în interior și cadavrul unei persoane.

La Șelaru alarma s-a dat miercuri spre joi noaptea. Echipajele de pompieri sosite la fața locului au constatat că incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 50mp, la o casă.

După ce incendiul a fost localizat, fiind pericol de extindere la o construcție învecinată, în urma cercetării efectuate a fost identificată o persoana decedată într-una din camere. La puțin timp, o a doua persoană a fost găsită decedată. Victimele sunt o mamă și fiul ei. Femeia avea 82 de ani și nu se putea deplasa, iar fiul ei 44 de ani. El ar fi încercat să ceară ajutor, dar nu a mai reușit.

Astăzi, un alt incendiu violent a izbucnit în comuna Cândești. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. La locul evenimentului pompierii au constatat că incendiul se manifesta la o casa pe o suprafață de 80 mp. În scurt timp incendiul a fost localizat, iar în urma verificărilor a fost identificată o persoana decedată în interiorul casei.

Un al treilea incendiu a izbucnit la o casă din Nucet, dar din fericire, aici nu au fost victime.