Trei români, acuzați că obligau fete să se prostitueze în Italia, au fost arestați

Publicat: 29/11/2019 | 20:37

Trei bărbați care ar fi obligat fete să se prostitueze în Brescia, Italia, au fost arestați, după o operațiune a anchetatorilor români și italieni, începută după plângerea uneia dintre fete care a decis să denunțe modul în care era exploatată. 11 victime au fost identificate până în prezent.

Potrivit unui comunicat transmis vineri, Poliția Română a asigurat cooperarea internațională judiciară și de poliție, în cadrul unui dosar penal instrumentat în Italia, coordonat de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Brescia, în care trei români au fost arestați pentru proxenetism.

Polițiști de la Direcția Investigații Criminale – IGPR, serviciile de investigații criminale Galați și Constanța și Biroul SIRENE România au sprijinit Operațiunea CARPAZI, desfășurată de Poliția de Stat din Brescia și Brigada Mobilă din Brescia, sub coordonarea Serviciului Central Operativ. De asemenea, polițistul român din cadrul IPJ Vrancea, aflat în misiune în Italia, în cadrul Task Force-ului urmăriți, a asigurat întregul suport operativ necesar.

„Cercetările au fost demarate de autoritățile italiene în luna decembrie 2018, în urma unei plângeri depuse de una dintre victime, care decisese să renunțe la cel care o exploata, motiv pentru care bărbatul cercetat pentru proxenetism a amenințat-o. Activitățile investigative au evidențiat faptul că persoanele cercetate, chiar dacă se aflau la domiciliile lor din România, de unde se deplasau doar periodic în Italia, ar fi controlat și exploatat, prin metode violente, mai multe fete (11 au fost identificate până în prezent)”, se arată în comunicatul Poliției Române.

Anchetatorii au probe că fetele ar fi fost obligate să practice prostituția atât la stradă, cât și în apartamente din Brescia și, ulterior, ar fi transferat către proxeneți banii încasați. În cadrul operațiunii au fost arestați în România trei români, cu vârste de 24 și 33 de ani, în baza mandatelor europene de arestare emise de Tribunalul din Brescia.

Aceștia sunt cercetați pentru extorcare și înlesnirea practicării prostituției de tinere femei românce.