Trenul Sighetu Marmației – București a deraiat în Bistrița-Năsăud la trecerea la nivel cu DN 17

Publicat: 08/03/2019 | 22:24

Trenul accelerat Sighetu Marmației – București Nord a deraiat, vineri seara, în comuna Coșbuc, din județul Bistrița-Năsăud, la trecerea la nivel cu DN 17. Un număr de 20 de călători au fost preluați cu microbuze și duși în alte stații. Nu au fost victime, transmite corespondentul Mediafax.

Conform Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în localitatea Coșbuc, trenul accelerat Sighetu Marmației – București Nord a deraiat, vineri seara. De pe șine au sărit locomotiva și primul vagon, incidentul având loc chiar la trecerea peste DN 17, care face legătura dintre Maramureș și Bistrița-Năsăud.

“În acest moment atât traficul feroviar cât și traficul rutier sunt blocate. Nu sunt înregistrate victime. În momentul de față sunt alocate echipe de intervenție de la CFR, SVSU Coșbuc, echipajul pentru descarcerări grele din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița, un echipaj de prim ajutor SMURD și echipaje de poliție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

Potrivit unui comunicat transmis vineri seara de CFR, în trenul R 4126 erau 20 de pasageri, aceștia fiind transbordați cu mijloace auto până în stațiile Beclean pe Someș și Dej Călători.

„Niciun călător nu a fost rănit, toți cei 20 de pasageri vor fi preluați cu un microbuz până în stațiile Beclean pe Someș și Dej Călători, de unde își vor continua călătoria cu alte trenuri care circulă pe traseu comun. La fața locului se va interveni cu un tren de ajutor cu vinciuri hidraulice, pentru repunerea pe şină a boghiului, urmând ca apoi personalul feroviar să verifice starea liniei şi să intervină pentru eventuale remedieri din punct de vedere tehnic, proceduri necesare pentru redeschiderea traficului feroviar în condiţii de siguranţă”, se arată în comunicatul de presă citat.