„Tricolorii” încrezători în calificare: „Suntem favoriți la locul 2!”

Publicat: 09/09/2021 | 09:21

La finalul partidei pe care „tricolorii” au terminat-o nedecis la Skopje cu Macedonia de Nord, scor 0-0, selecţionerul României, Mirel Rădoi, a declarat că după acest rezultat prima reprezentativă păstrează şanse reale pentru locul doi în grupă, arătându-se mulțumit cu remiza înregistrată.

„Mergem în continuare cu şanse reale pentru locul doi. Cu punct sau puncte în Germania, tot va trebui să câştigăm cu Armenia acasă şi din punctul ăsta de vedere lucrurile pot fi mai clare. Nu pot să spun în momentul de faţă că sunt nefericit că am terminat la egalitate cu Macedonia de Nord. Mi-ar fi plăcut să jucăm mai bine, să fim mai curajoşi. Sunt lucruri pe care trebuie să le reglăm. Aş fi vrut să câştigăm această partidă, fireşte. Am avut două obiective, unul de a obţine rezultatul de egalitate până în minutul 60-70 după care ştiam că au probleme şi după minutul 70 să încercăm să stăm mai sus, să fim mai agresivi, mai incisivi. Le mulţumesc băieţilor pentru cele trei meciuri pentru că la nivel de determinare nu am ce să le reproşez, deşi în unele momente în seara asta ne-am precipitat. E adevărat că terenul nu a fost extraordinar dar cei din Macedonia au avut mai multă iniţiativă decât noi”, a declarat Rădoi la finalul meciului la Pro TV.

La rândul său, mijlocașul naționalei, Nicolae Stanciu, a afirmat că în urma rezultatelor consemnate, România a devenit favorită la locul secund în grupă.

„După aspectul jocului şi ceea ce s-a întâmplat pe teren cred că este un punct bun pentru noi. Nu meritam mai multe. Am făcut tot ce a depins de noi, e greu să joci 3 meciuri în 6 zile şi cu două deplasări. S-au accidentat mulţi jucători, s-a întâmplat şi chestia cu Ianis Hagi. Până la urmă cred că este un punct OK pentru noi. Suntem la mâna noastră. Am revenit luna asta foarte bine având în vedere startul preliminariilor, am făcut şapte puncte şi depinde doar de noi pentru a ajunge la baraj. Suntem la mâna noastră pentru locul doi. Cred că suntem favoriţi acum pentru locul 2 având în vedere că avem meciurile cu Armenia şi Islanda acasă. Rămâne să câştigăm aceste două meciuri. Eu cred că meciurile cu Armenia şi Islanda de acasă vor fi decisive”, a afirmat Stanciu.

După acest rezultat, România se află pe locul al treilea, la un singur punct de Armenia, care a remizat surprinzător cu Liechtenstein (1-1) la Erevan și la cinci puncte de Germania, care a dispus clar cu 4-0 de Islanda la Reykjavik.

Luna viitoare, România va juca alte două meciuri în preliminarii, pe 8 octombrie, la Hamburg, cu Germania, iar pe 11 octombrie, cu Armenia, pe Stadionul Steaua din Bucureşti.