Trupele Speciale intervin acasă la Emi Pian! Se efectuează mai multe percheziții la clanul Duduianu

Publicat: 12/08/2020 | 08:30

În această dimineață, mascații intervin la clanul Duduianu. Oamenii legii au descins inclusiv acasă la Emi Pian, fostul lider al acestora, ucis în urmă cu o săptămână.

Trupele Speciale au descins la mai multe adrese din București, inclusiv la casa fostului lider al clanului interlop, Emi Pian, informează Antena 3. Cu toate acestea, nu se știe motivul pentru care mascații acționează pe raza clanului Duduianu, însă există informații potrivit cărora se desfășoară mai multe percheziții într-un dosar de înșelăciune în care sunt cercetate zeci de persoane care au luat credite de aproximativ 2.000.000 de lei de la o bancă, cu ajutorul unor documente falsificate, mai notează sursa citată.

De asemenea, acțiunea oamenilor legii poate avea legătură și cu ziua în care Emi Pian a fost ucis de un membru al clanului rival, Rinu.

Presupusul criminal al lui Emi Pian rămâne în arest preventiv

Presupusul ucigaş al interlopului Emi Pian rămane în arest preventiv. Aceasta este decizia magistraților.

Magistraţii Curţii de Apel din Bucureşti au decis ca principalul suspect cazul uciderii interlopului Emi Pian să rămână în Arestul Central, după ce avocații săi au cerut înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu sau control judiciar.

Tânărul de 27 de ani a fost audiat prin videoconferinţă și a susținut, în fața magistraților, că este nevinovat. De asemenea, Ciprian Napy susține că are dovezi conform cărora nu din cauza lui ar fi pornit scandalul.

”Tânărul de 27 de ani a fost audiat prin videoconferinţă şi le-a spus magistraţilor că se consideră nevinovat şi că tot ce a făcut a fost să se apere, pentru că altfel, apropiaţii şi fraţii lui Emia Pian intenţionau să-l omoare.

Nu a făcut decât să se apere, a dat şi el, pentru că în felul acesta s-a salvat pe sine. Aceasta a fost una dintre explicaţiile aduse de acest tânăr”, potrivit Antena 3.