Tulpină de coronavirus cu mutaţie fără precedent, descoperită în Franţa

De: Cancan
Publicat: 14/11/2021 | 15:58

Vești îngrijorătoare anunțate de cercetători! O nouă tulpină a coronavirusului a fost descoperită în Franţa şi are o mutaţie fără precedent la proteina Spike, cea care permite virusului să intre în celula umană.

Nu mai puţin de 24 de cazuri au fost depistate la o şcoală din regiune Bretania, iar autorităţile au decis imediat închiderea unităţii şcolare.
Un oficial francez, citat de jurnaliştii din Israel, susţine că varianta are mutaţii fără precedent, dar cea care a atras atenţia în mod special vizează proteina Spike.

Acest lucru face ca virusul să fie mai puternic în faţa vaccinurilor existente în acest moment pe piaţă.

3.021 de cazuri noi de COVID-19 în România

În ultimele 24 de ore au fost 3.021 de cazuri noi de COVID-19. Alte 233 decese au fost raportate de autorități, în timp ce la ATI sunt 1.731 de pacienți internați în stare gravă.

Până astăzi, 14 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.742.304 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.694 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.578.707 pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.021 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 48 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Sursa foto: Arhiva Cancan