”Tunuri” de 60 de milioane de euro date de români în Italia! S-au lăudat pe TikTok cu teancurile de bani

Publicat: 12/11/2021 | 18:21

Imaginea este spectaculoasă, o româncă numără banii, pe muzică de manele. Este una dintre persoanele arestate în Peninsulă, după ce s-a descoperit rețeaua care a dat ”tunuri” de aproximativ 60 de milioane de euro.

O femeie din România, în vârstă de 31 de ani, fără adăpost, apare plină de bani în videoclipurile de pe profilul ei de TikTok. Izabela Stelică se lăuda acolo, pe ritmuri de manele, cu teancuri de bani  proveniți din escrocherii, obținând ilegal „venituri de cetățenie” din Italia. „Am bani să vă-n grop, dușmanilor, vedeți să nu faceți infarct”, este mesajul pe care femeia l-a scris pe contul ei de TikTok. (CITEȘTE ȘI: CU SOȚIA, COPIII, BONA ȘI ȘOFERUL DUPĂ EL… FLORIN SALAM A DAT ”TUNUL” LA BANCĂ FIX ÎN MIJLOCUL ZILEI!)

@izabelastelicaizabelast7am ban sa va an grop dusmanilor vedet sa nu faceti infart

♬ sunet original – Music.tiktokk35

Potrivit La Repubblica, femeia este una dintre cele 16 persoane arestate de Poliția Financiară din Cremona, după ce autoritățile italiene au reușit să destructureze o bandă formată din români și italieni, specializată în escrocherii în valoare de 60 de milioane de euro, care obțineau ilegal „venitul de cetățenie”.

Milioanele de euro, venite din ajutoarele financiare

Potrivit anchetatorilor din Italia, inculpații se prezentau la anumite secții financiare, la ghișeele unde se obţin ajutoarele sociale și unde, pe baza datelor fiscale ale unor cetăţeni români, care nu au fost niciodată în Italia, obțineau ilegal venitul de cetăţenie (reddito di cittadinanza).

În total, 16 persoane, români și italieni, au fost arestate în acest dosar, și nu mai puţin de 9.000 de persoane au fost denunţate pentru încasarea ilegală a ajutorului social. Arestările și perchezițiile au fost efectuate în provinciile Cremona, Lodi, Brescia, Pavia, Milano, Andria, Barletta şi Agrigento.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult