UEFA a anunțat datele meciurilor pe care „Național Arena” le va găzdui la EURO 2021!

Publicat: 23/03/2020 | 22:26

În cursul zilei de astăzi, reprezentanții UEFA au anunțat noile date ale celor patru partide pe care „Național Arena” le va găzdui în cadrul turneului final al Campionatului European, competiție care a fost amânată de UEFA cu un an din cauza pandemiei de COVID-19, urmând a se disputa între 11 iunie şi 11 iulie 2021.

 „În urma deciziei Comitetului Executiv UEFA din 17 martie, Campionatul European a fost reprogramat în 2021, în perioada 11 iunie – 11 iulie. Între timp, forul de la Nyon a anunţat şi noul program al meciurilor de la turneul final care va fi găzduit de 12 oraşe de pe întreg teritoriul Europei, inclusiv la Bucureşti”, se arată într-o postare pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal (FRF).

„Naţional Arena” va găzdui trei partide din grupa C şi un meci din cadrul optimilor de finală, iar datele de disputare ale acestora sunt următoarele:

-duminică, 13 iunie 2021 (ora 19:00) Austria – câştigătoare play-off D sau A
-joi, 17 iunie 2021 (ora 16:00) Ucraina – câştigătoare play-off D sau A
-luni, 21 iunie 2021 (ora 19:00) Ucraina – Austria
-luni, 28 iunie 2021 (ora 22:00) 1F – 3A/B/C (optimi de finală)

România va întâlni în 4 iunie, la Reykjavik, selecţionata Islandei, în semifinalele play-off-ului EURO 2021. O victorie în această partidă ar pune reprezentativa noastră în postura de a juca ulterior, în 9 iunie, la Sofia sau Budapesta, meciul decisiv pentru calificarea la turneul final, în faţa Bulgariei sau Ungariei.

EURO 2021 se va desfășura în 12 oraşe acestea fiind Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia) şi Bilbao (Spania).