Ultima oră! Accident între două mașini și două microbuze pe DN 1, în Sibiu. 16 persoane implicate

De: Cancan
Publicat: 16/12/2018 | 12:30

UPDATE –  Accidentul de pe centura Avrigului a fost provocat de un șofer de 22 de ani, din Brașov, care a depășit o mașină și apoi a derapat, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

„Șoferul unui autoturism condus spre Sibiu a depășit un autoturism, iar la revenirea pe bandă a derapat, a pătruns pe contrasens în coliziune cu un microbuz înmatriculat în Neamț, apoi cu un autoturism condus tot spre Sibiu, microbuzul ricoșând în alt microbuz, înmatriculat în Vaslui. Șoferul autoturismului care a provocat accidentul are 22 de ani și este din Brașov”, a spus Welter.

În mașina condusă de șoferul care a produs accidentul se aflau patru persoane, iar în cele două microbuze erau 12 persoane.

„Zece victime, dintre care una intubată, au fost preluate de către echipajele medicale și încă 8 au fost implicate, dar nu au nevoie de îngrijiri medicale. O autospecială va asigura încălzirea persoanelor implicate. Va fi instalat un cort la fața locului pentru ca oamenii implicați să se poată încălzi”, a spus Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Două mașini și două microbuze s-au ciocnit, duminică, pe centura orașului Avrig, din județul Sibiu. Din primele informații reiese că 16 persoane sunt implicate. Mai multe echipaje SMURD sunt la fața locului.

Potrivit primelor informații primite din partea ISU Sibiu, accidentul s-a produs în zona localității Avrig și sunt implicate două autoturisme și două microbuze.

„Din primele informații furnizate de apelantul la numărul 112, există posibilitatea să fie 16 persoane implicate. La fața locului intervin 5 echipaje de prim-ajutor SMURD, 1 unitate de terapie intensivă SMURD, 1 autospecială de victime multiple, 5 echipaje medicale SAJ și autospecială CBRN”, a spus Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

La rândul său, Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, a anunțat că traficul rutier este blocat pe DN 1 – Centura Avrigului, pentru cercetări și pentru intervenția echipajelor de salvare.

Accident grav la Sibiu