ULTIMA ORA! Circa 700 de militari rusi au patruns luni in Ucraina

De: Cancan
Publicat: 19/01/2015 | 16:19

„Luni dimineaţă, două grupuri de militari ai Federaţiei Ruse au traversat frontiera, intrând în Ucraina”, afirmă Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene.

„Fiecare grup era format din 300 – 350 de militari”, adaugă oficialul ucrainean, precizând că Rusia încearcă astfel să îi ajute pe insurgenţii proruşi.

Kievul şi NATO au acuzat Rusia multe ori că a trimis militari pentru susţinerea insurgenţilor separatişti din estul Ucrainei. Moscova a dat asigurări că nu a trimis militari în Ucraina.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie 2014, s-a soldat cu cel puţin 4.800 de morţi.

G.C.