ULTIMA ORĂ! Deputatul Nicolae Păun a primit mandat de arestare pentru 29 de zile!

De: Cancan
Publicat: 27/02/2016 | 15:16

 

Procesul lui Nicolae Păun, prin care procurorii DNA solictau un mandat de 29 de zile pe numele deputatului, a avut loc vineri, dar dezbaterile s-au întins până târziu şi magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat luarea unei decizii până sâmbătă. Între timp, Păun, care fusese reţinut pentru 24 de ore, a fost eliberat, pentru că ordonanţa expirase, astfel că trebuie să se prezinte în centrul de detenţie. El are însă posibilitatea să atace cu recurs decizia de astazi.

Păun este cercetat pentru evaziune fiscală în formă continuată şi folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, de asemenea în formă continuată, după cum se arată într-un comunicat al DNA.
Procurorii au extins urmărirea penală şi faţă de societatea comercială Niky Scorpion Alcom SRL, controlată de deputat, pentru evaziune fiscală şi spălare a banilor, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

„În perioada 2004 — 2014, suspectul Păun Nicolae, prin intermediul SC Niky Scorpion Alcom SRL şi în dauna intereselor acestei firme, a efectuat o serie de tranzacţii imobiliare constând în cumpărarea şi vânzarea succesivă a două terenuri (unul situat în Bucureşti, iar celălalt în judeţul Ilfov), fără a avea o justificare economică (nerentabile şi cu implicaţii asupra creanţelor datorate bugetului de stat). În final, aceste terenuri au fost achiziţionate de suspect la preţuri mai mari decât preţurile la care fuseseră vândute anterior: terenul din Bucureşti la un preţ 10 ori mai mare decât preţul de vânzare, iar terenul din judeţul Ilfov la un preţ de peste aproape trei ori mai mare”, se arată în comunicatul DNA.
 

Nicolae Păun, preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, era deja cercetat pentru mai multe infracţiuni: folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene; deturnare de fonduri, spălare a banilor; efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, cumpărare de influenţă şi influenţare a declaraţiilor, toate săvârşite în formă continuată.

(Gabriel Niculescu)