Ultima oră! Gripa face ravagii în Capitală! Panică în spitale, nu mai sunt locuri să te internezi

De: Cancan
Publicat: 29/01/2018 | 15:30

În ultimele zile s-a instalat o adevărată panică în spitalele din Bucureşti. În unele dintre unităţile sanitare nu mai sunt nici locuri să te internezi! Cazurile sunt multe, iar apelurile numeroase. Chiar dacă medicii nu confirmă oficial acest lucru, conform unor surse bine informate domneşte haosul în unităţile sanitare. În principal copii, dar şi foarte mulţi adulţi au căzut la pat din cauza virusului gripal. (VEZI AICI: S-a înregistrat primul DECES cauzat de gripă! Ce tip de virus a avut femeia)

Alis Grasu, manager Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov:

“Sunt multe cazuri. Sunt multe consultaţii, dar cu febră. Dar nu este ceva alarmant. Am avut şi 1.000 de solicitări pe zi, dar pe toată paleta. Nu este nimic neobişnuit”

Bogdan Opriţa, coordonator SMURD:

“Sunt cazuri mai multe decât de obicei, dar de la începutul lunii ianuarie. Avem cam cu 30, 40 de cazuri pe zi mai multe prezentări la camera de gardă. Acum este, într-adevăr, patologie respiratorie inter-curentă, dar nu pot să spun că este vorba de gripă. În jur de 400 de solicitări pe zi avem”.

Raluca Alexandru, medic Grigore Alexandrescu

“Au fost normale prezentările. Că sunt transferuri din ţară, asta este altă problemă. Pediatria este foarte asaltată. La fiecare gardă se solicită transferuri din ţară. Ca prezentări vin în jur de 250 de cazuri pe zi. Dintre acestea, 30, 40 au necesitat internarea”.

Doctor “MIT” Bogdan Ivănescu a acordat, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, un interviu, prin care le-a transmis clar românilor că singurul remediu împotriva gripei este vaccinul. (CITEŞTE ŞI: Ceaiuri care scad febra. Cum acţionăm dacă temperatura corpului creşte peste valorile considerate normale)

Domnule doctor, ce reprezintă gripa?

Riscăm să confundăm gripa. Sunt două boli. Este guturaiul acela clasic, care este bronşită bacteriană, şi este gripa, care este o bronşită virală. O greşeală pe care o văd adesea este că omul se repede la antibiotic în momentul în care a început să tuşească, să strănute, să-i curgă nasul. Din fericire, acum farmaciile evită să ofere antibiotice fără reţetă. Foarte important! Există în piaţă teste de sânge pe care le poţi face acasă pentru a-ţi da seama dacă este infecţie bacteriană sau gripală. Costă cam 100 lei. Dar nu mă aştept ca românii să facă asta. De aceea, soluţia este ca oamenii să se prezinte la medic. Dar nici la asta nu mă aştept. De aceea, înainte de a şti dacă este sau nu grav, românii trebuie să încerce să se hidrateze, analgezic, antitermic… Este cel mai important. Dacă vezi că în două zile nu te lasă, nu apare o îmbunătăţire, du-te, totuşi, la medic.

Care sunt simptomele?

În primul rând, strănutul. Apoi curgerea nasului, care poate fi însoţită cu dureri de cap. Apoi, poate fi afectat gâtul, plămânii. Şi, bineînţeles, tuse. Dacă gripa este virală, nu avem ce să-i facem. Organismul nostru este obişnuit, antrenat să facă faţă bolii şi de aceea nu murim. Doar comentăm că este deranjantă. La început avem o tuse neproductivă, seacă, iritativă care să fie puţin productivă pe final. Dacă descoperim că este o tuse puternic productivă, putem bănui că este o bronşită bacteriană, ori avem o gripă suprainfectată bacteriană. Dacă ajungi să flegmezi colorat, du-te la medic că ajungi la o pneumonie de care te vindeci în luni de zile. (NU RATA: Pacienţii de risc, puşi în pericol pentru că nu a început încă vaccinarea antigripală. Care sunt motivele)

În ce constă tratamentul?

– Lichide, lichide, lichide… Antitermice, analgezice, mâncare mai puţin solidă, mai mult supe. Dar lichidele sunt pe primul loc. Clasicul ceai. Cam asta sunt lucrurile pe care le putem face. Împotriva gripei există medicamente, dar nu le-aş recomanda. Amantadina, de exemplu, este un antiviral general, dar nu-l dă nimeni nimănui. Nu există tratament pentru gripa virală.

Cum ne putem feri de gripă?

Să ne spălăm pe mâini întotdeauna după ce atingem ceva pentru că virusul gripal trăieşte pe orice obiect. De asemenea, când strănută cineva în faţa noastră, să evităm să inspirăm acele picături. Trebuie să evităm aglomeraţia, dar nu prea putem pentru că suntem o societate în mişcare. Când te duci în avion sau în metrou nu ai ce să mai faci. Nu recomand evitarea. Ceea ce putem face şi este de bun simţ este vaccinarea. Aceasta este singura cale de evitare activă. Pentru că nu poţi sta închis în casă o iarnă întreagă sau să nu ieşi în parc.  

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

(N.D.)