Ultimă oră: Poliţia a reacţionat după scandalul în care a fost implicat Toni Judeţ. „Precizăm că…”

De: Cancan
Publicat: 01/09/2017 | 11:35

Între cheflii a izbucnit, joi dimineaţa, un adevărat măcel în urma căruia o persoană a fost transportată cu ambulanţa la Urgenţă. Toni Judeţ a fost amestecat în scandal, iar poliţia a demarat o anchetă. Care s-a încheiat foarte rapid. Asta deoarece victima nu a depus plângere. Vă prezentăm comunicatul oferit de poliţia Capitalei, care confirmă absolut toată povestea prezentată de CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.

“În dimineaţa de 31.08.2017, în jurul orei 09:30, prin apel 112 a fost sesizat faptul că un bărbat a fost victima unei agresiuni, într-un local public situat pe raza sectorului 1.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei 2 care au efectuat cercetarea locului faptei şi au identificat şi audiat mai multe persoane.

Partea vătămată în vârstă de 29 ani, a primit îngrijiri medicale de specialitate, dar nu a oferit detalii cu privire la agresiune şi până la acest moment nu a dorit să formuleze plângere penală.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt.

Precizăm că în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere.

Plângerea prealabilă ( art. 296 din Codul de Procedură Penală) trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat de săvârşirea faptei”, se arată în comunicatul remis de poliţia română.