Ultimul interviu acordat de Ionuţ Popa, cu câteva luni înainte să moară: ”Nu cred că se mai pot face multe pentru mine”

Publicat: 25/06/2020 | 16:58

Pe 20 ianuarie 2020, regretatul antrenor Ionuț Popa, 67 de ani, a oferit fără să știe, ultimul său interviu publicației Prosport.  Aflat acasă la Arad, fostul tehnician dezvăluia că Gigi Becali nu l-a căutat nici până acum pentru a-i oferi ajutor, deși patronul FCSB afirmase că e gata să-i acorde sprijinul.

Ionuț Popa avea nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală la cap, lucru imposibil de realizat din cauza celorlalte afecțiuni de care suferea.

Citește și: A murit antrenorul Ionuț Popa. Avea 67 de ani

Domnule Popa, ne cerem scuze că vă deranjăm într-o perioadă atât de grea pentru dumneavoastră, dar cum vă simțiți?

Ionuț Popa: Sunt la Arad, acasă, încă de la începutul lunii septembrie, atunci când am venit din spital de la Cluj. Cum mă simt? Ca un om bolnav, dar poate că asta îmi este soarta. Am fost pe la o grămadă de medici, dar……

Ce probleme aveți mai exact?

(Oftează și își trage cu greu răsuflarea) Off, cum este viața asta. Chiar nu vreau să pară acum că mă plâng în presă, departe de mine acest gând, dar nici eu nu știu dacă se mai pot face multe pentru mine. Din păcate medicii nu îmi pot face operația la cap, iar acest lucru îmi complică mult starea de sănătate. Sunt foarte trist din această cauză.

Nu rata: De ce a murit Ionuţ Popa! Fostul antrenor de la UTA Arad suferea de o maladie cumplită

Fotbalul a fost viața mea 

Gigi Becali s-a oferit să vă ajute. Ați primit vreun sprijin din partea dânsului până în acest moment?

Nu! Sub nicio formă, dar să știți că nu sunt supărat pe el. Nimeni din familia mea nu l-a sunat să îl roage să mă ajute și nici eu nu l-am sunat de când sunt bolnav. Dânsul a afirmat public că este dispus să mă ajute. Eu doar am văzut ce a declarat. Am mai primit câteva ajutoare de pe la unele persoane, însă doar fiica mea și soția au stat în permanență lângă mine. Le mulțumesc din suflet, deoarece nu mă simt singur în aceste momente.

Citește continuarea pe Prosport.ro