Umiliți la Mediaș, „câinii” au ajuns pe loc retrogradabil: „E o situație dificilă!”

Publicat: 24/04/2021 | 08:57

Criza fără precedent a „alb-roșilor” se adâncește. Dinamo a pierdut și la Mediaș, fiind umilită de Gaz Metan, scor 4-1 (3-1), ajungând la 13 meciuri consecutive fără victorie în Liga 1.

În urma eșecului și a acestei serii făără precedent în istorie, „câinii” au căzut pe locul 9, loc direct retrogradabil, iar în cazul în care Poli Iași va obține cel puțin un punct la Buzău cu Chindia, va încheia runda a treia din play-out pe ultimul loc.

Pentru ardeleni au marcat Vlad Morar (min. 14), Ricardo Valente (min. 30), Ronaldo Deaconu (39), Nasser Chamed (min. 88 – penalty), golul de onoare al „câinilor” purtând semnătura lui Deian Sorescu (min.36).

„E o situație dificilă. Rezultatul e foarte rău pentru noi. Am început așa și așa meciul, dar primim gol foarte ușor. Situația e grea, a fost grea de la început. Nu vreau să vorbesc despre evaluare. Am încredere în jucători, dar ne trebuie noroc. Ne trebuie noroc, trebuie să facem mai mult pentru asta. Fiecare joc e la fel pentru noi, pentru a rămâne în prima ligă. Nu am dormit bine de când am venit, pentru că așa e imposibil să mergem mai departe”, a declarat Dusan Uhrin jr. după meci.

În urma acestui rezultat, Gaz Metan a urcat pe locul 4 în play-out cu 21 de puncte, „câinii” fiind pe locul 9 cu 15 puncte.

Program etapa 3 play-out Liga 1
UTA – FC Hermannstadt 0-1
Gaz Metan – Dinamo 4-1
Sâmbătă, 24 aprilie
ora 17:30 Astra – FC Argeş
Duminică, 25 aprilie
ora 15:00 Chindia – Poli Iaşi
Luni, 26 aprilie
ora 20:30 FC Voluntari – Viitorul

Clasamentul play-out-ului din Liga 1
1 Chindia Târgoviște 26 pct.*
2 UTA 25*
3 Astra 23
4 Gaz Metan 21*
5 FC Argeș 21
6 FC Voluntari 20
7 FC Hermannstadt 19
8 Viitorul 19*
9 Dinamo 15*
10 Poli Iași 14*
*) echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0.5 puncte