Un agent de pază care ar avea cetățenie română a fost înjunghiat mortal în noaptea de Revelion, la Londra!

Publicat: 02/01/2019 | 21:06

Un agent de pază care ar avea cetăţenie română a fost înjunghiat mortal în timp ce încerca să oprească nişte indivizi turbulenţi să pătrundă la o petrecere exclusivistă de Revelion în cartierul Mayfair din Londra, el numărându-se printre primele victime ale unor agresiuni în 2019 în capitala britanică.

Victima, identificată în relatare drept Tudor Semionov, a decedat pe loc, marţi, în jurul orei 05:30, după ce poliţia fusese chemată să intervină pentru un incident în Park Lane 80.

Prietena acestuia Mădălina Anghel a relatat miercuri pentru Evening Standard că ei se mutaseră la Londra „pentru o viaţă mai bună” şi intenţionau să se căsătorească.

În momentul de faţă nu mă pot gândi la el la timpul trecut. Era viitorul meu soţ şi am venit la Londra din România pentru o viaţă mai bună. Nu pot explica în cuvinte câtă durere simt”. „Era un om cu adevărat bun. Vorbeam cu bucurie şi entuziasm că vom avea copii împreună”, a spus ea cu emoţie.

Surse din cadrul Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord au declarat miercuri pentru Agerpres că naţionalitatea victimei nu poate fi confirmată până la emiterea unui certificat medico-legal de către medicul legist, anunță agerpres.ro.

Secţia consulară şi ambasada au în atenţie un caz legat de o persoană care a fost ucisă în seara de 31 decembrie spre 1 ianuarie într-un incident survenit la o reşedinţă privată din Londra şi care, ”din informaţiile primite pe canale neoficiale, pare a fi cetăţean român”. ”Sunt date care apar în presă şi date pe care le avem urmare a legăturii cu autorităţile din Marea Britanie, dar nu este ceva confirmat oficial”, conform sursei citate.

În incident au fost mai fost înjunghiaţi alţi doi agenţi de pază şi o femeie de 29 de ani, care au fost transportaţi la spital. Rănile lor nu le pun vieţile în pericol.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult