Un alt cutremur a avut loc în România. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs

Publicat: 19/11/2020 | 07:12

În România a avut loc un nou cutremur! Seismul s-a produs în zona Vrancea, la ora 4:02 și a avut o magnitudine de 3,4 grade pe scara Richter.

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), un nou cutremur a avut loc în România. Seismul a avut 3,4 grade pe scara Richter și s-a produs în zona seismică Vrancea.

Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 83 km Est de Braşov, 91 km Sud de Bacău, 103 km Nord-Est de Ploieşti, 113 km Vest de Galaţi, 116 km Nord-Vest de Brăila şi 154 km Nord de Bucureşti, informează Agerpres. În luna noiembrie, în România au avut loc 17 de cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,1 şi 3,9 pe Richter.

Cutremurul din Buzău, cel mai mare din ultimii ani

În anul 2018, pe 28 octombrie, a avut loc în România, în judeţul Buzău, un cutremur de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind, de asemenea, resimţită şi în Capitală. A fost cel mai mare cutremur de pe teritoriul României în ultimii ani. Specialiștii consideră că zona Vrancea este un stadiu final al unei foste zone de subducție.

Cele mai puternice seisme din zona Vrancea, care s-au soldat și cu pierderi de vieţi omeneşti, s-au înregistrat pe 26 noiembrie 1802, 10 noiembrie 1940 (a avut adâncimea focarului de 122 km şi magnitudinea de 7,4 pe scara Richter) şi 4 martie 1977 (adâncimea focarului fiind de 93 km şi magnitudinea de 7,2 pe scara Richter).