Un autocar plin cu români, venit din Italia, a fost oprit la vamă. Pasagerii, băgați în carantină

Publicat: 10/03/2020 | 16:59
Autocarele sunt cercetate cu maximă atenție la vamă

Un autocar plin cu români, venit din Italia, a fost oprit la vamă, conform autorităților de la frontiera din Bulgaria.

În autocar se aflau 28 de români care se întorceau din regiunea Calabria, Italia. Autocarul a ocolit prin Grecia și a fost oprit la Giurgiu, în vamă.Toți românii au fost băgați în carantină, potrivit Digi 24. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a luat o decizie pentru limitarea răspândirii coronavirusului, astfel că toate zborurile dinspre și către Italia au fost suspendate pentru următoarele două săptămâni.

„Se aprobă suspendare zborurilor afectuate de operatorii economici aerieni spre Italia și din Italia către România pentru toate aeroporturile din țară, începând cu 9 martie 2020, ora 12, ora României, până pe data de 23 martie 2020, ora 12, ora României. Se permite accesul în România a cetățenilor străini care vin din China, Iran, Coreeea de Sud sau Italia prin toate punctele de frontieră, indiferent de mijlocul de transport utilizat, sub măsura obligatorie a carantinei”, a anunțat Marcel Vela.
Încă trei cazuri de coronavirus au fost depistate în București, a anunțat, marți, Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei.
”Inca 3 persoane cu test pozitiv de coronavirus in Bucuresti! Fiul, nora si nepotul domnului de 60 de ani, declarat aseara bolnav de COVID 19. Multa sanatate! Putere medicilor si asistentelor de la Spitalul Victor Babes. Ancheta epidemiologica a DSP, pentru persoanele cu care au intrat in contact, continua. Se impun masuri sporite de dotare a spitalelor, Ambulantei, Smurd – ului, DSP cu toata aparatura si tratamentele necesare, igiena, dezinfectie, evitarea locurilor aglomerate,  inchiderea tuturor scolilor si gradinitelor pana dupa Paste, interzicerea evenimentelor culturale, sportive, de orice natura. Cooperare. Responsabilitate. Actiune.”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.