Un avion s-a prăbuşit lângă Paşcani. Pilotul a murit

De: Cancan
Publicat: 19/08/2017 | 18:03

UPDATE 18.45 Pilotul a murit în urma unui stop cardio-respirator. medicii nu au mai putut face nimic ca s-l salveze.

UPDATE 18.07 Avionul s-a prăbuşit în zona localităţii Tătăruş, judeţul Iaşi. Din primele informaţii, la bord erau două persoane, potrivit IGSU. Purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi a declarat pentru MEDIAFAX că ambele persoane sunt inconştiente. Medicii susţin că una dintre victime este în stop cardio-respirator. (foto: Romania TV)

La faţa locului va ajunge un elicopter SMURD. De asemenea, la momentul transmiterii ştirii, intervin trei autospeciale de stingere incendii, un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.

Localitatea unde s-a prăbuşit avionul este la peste 80 de kilometri de Iaşi.

Prefectul de Iaşi, Marian Şerbănescu, a declarat pentru  Antena 3, că în avion se aflau două persoane, una dintre ele fiind instructor de zbor. Cele două persoane sunt din judeţul Iaşi. Purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Silvia Bolohan, a anunţat că la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de descarcerare şi de stingere, precum şi un elicopter pentru a prelua victimele accidentului aviatic. Potrivit acesteia, victimele sunt inconştiente.

ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE