Un bărbat a fost bătut crunt la Secția 16 de Poliție din București! VIDEO

Publicat: 06/03/2021 | 20:57

Un bărbat a fost bătut crunt de oamenii legii, chiar în timpul unui interogatoriu. Scenele au avut loc la Secția 16 din București.

Încă un abuz al polițiștilor, la aceeași Secție. Un bărbat este bătut crunt și umilit la interogatoriu chiar de oamenii legii, iar dovezile sunt clare, pe camerele de luat vederi. Astfel, în imaginile surprinse în 2018 de camerele de luat vederi din Secţia 16 se pot observa poliţişti care lovesc un bărbat aflat la interogatoriu. Pe filmare apare un tânăr care este dat cu capul de masă, trântit la pământ şi strangulat de polițiști, scrie gandul.ro.

Un bărbat a fost bătut crunt la Secția 16 de Poliție din București!

Florin Vîlnei, liderul SED LEX, spune că trei dintre cei care apar în aceste imagini au fost implicaţi şi în cazul din septembrie 2020, când doi tineri acuză că au fost bătuți și sechestrați de polițiști. „Este strigător la cer în condiţiile în care noi trebuie să dăm un exemplu în societate prin comportamentul pe care îl avem”, a reacționat Florin Vîlneu, liderul sindicatului SED LEX . „Nu au ce căuta în sistem, nu au ce căuta! Şi, dacă mai identificăm astfel de exemple, sancţiunile ar trebui să vină pe măsură. Rabatul să fie zero! Pentru că ne aduc o pată de imagine a tot ceea ce înseamnă Poliţie, ne aduc o pată de imagine pentru tot ceea ce înseamnă activitate sindicală. Nu mai au oamenii încredere în noi”, a mai spus Vîlneu. (CITEȘTE ȘI: IMAGINI CA-N FILME! POLIȚIȘTI LOCALI, BĂTUȚI ÎN BÂRLAD. MOTIVUL SCANDALULUI ESTE IREAL: „MOR DE FOAME ȘI EI…”. VIDEO)

Potrivit liderului de sindicat, poliţiştii surprinşi în imagini au fost întotdeauna foarte violenţi şi agresivitatea lor s-a văzut în imaginile din cadrul secţiei. „Ăştia s-au comportat ca un clan mafiot, mă scuzaţi, îmi pare rău pentru colegi, dar până la urmă lucrurile aşa trebuie prezentate”, a spus același Vîlnei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Ciprian Romanescu, evenimentul a avut loc în luna mai a anului 2018. Politia Capitalei s-a sesizat din oficiu, iar dosarul este pe masa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult