Un bărbat din Arad a ajuns la spital după ce a fost lovit de o ambulanţă! Victima a traversat neregulamentar strada

De: Cancan
Publicat: 20/03/2013 | 19:40

Accidentul a avut loc în localitatea arădeană Păuliş, pe DN 7, în timp ce un bărbat traversa drumul prin loc nepermis. Bărbatul, un localnic de 62 de ani, a fost lovit de o ambulanţă care transporta un pacient.

Potrivit poliţiştilor, din primele cercetări reiese că pietonul a fost vinovat, în timp ce ambulanţa ar fi circulat regulamentar, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

„La etilotest, a reieşit să victima avea 0,9 concentraţie alcoolică în sânge, în timp ce şoferul nu consumase băuturi alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce, pentru Mediafax.

Bărbatul accidentat a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad cu o altă ambulanţă, el fiind conştient şi acuzând dureri toracice şi la picioare.

Medicii spun că el este în afara pericolului, victima accidentului urmând să fie supusă unui examen radiologic şi unei tomografii, pentru a se stabili ce răni a suferit.

I.C.