Un bărbat din București care încerca să fure o bicicletă a fost prins în fapt de proprietar! Reacția ilară a hoțului: „Cum e a ta?”

De: Cancan
Publicat: 02/11/2018 | 15:33

Moment ilar! Un hoț a fost filmat de proprietarul unei biciclete fix în momentul în care bărbatul ar fi vrut să o fure. Individul s-a arătat șocat de faptul că a fost prins, iar reacția lui a făcut înconjurul internetului.

Proprietarul l-a văzut pe hoț în timp ce încerca să taie lanțul bicicletei, așa că a scos telefonul să îl filmeze. Individul a avut un pic de furcă, dar până la urmă a reușit să taie lanțul și a dat să plece cu bicicleta. Proprietarul a așteptat să-și termine „opera” și l-a luat la întrebări. Hoțul a fost absolut uluit când l-a văzut pe bărbat.

„Ce faci?”, l-a întrebat proprietarul bicicletei.

„Îmi iau bicicleta”, a răspuns hoțul.

„E bicicleta ta? Ești sigur? Cheie e la mine. Cum e a ta?”, l-a întrebat proprietaru. Hoțul a zâmbit și a lăsat bicicleta. Potrivit libertatea.ro, hoțul a fost prins de polițiști și se află în arest la domiciliu.

Hoții de biciclete sunt greu de găsit

Poliţiştii susțin că hoţii de biciclete sunt greu de găsit, chiar şi atunci când păgubiţii aduc înregistrări de pe camerele de supraveghere ale imobilelor, potrivit Digi24. În 2016, 1500 de români au depus plângere la poliţie după ce au rămas fără biciclete.Prinderea hoţilor este dificilă, la fel şi recuperarea bicicletelor, spun chiar oamenii legii.

De multe ori nu au putut fi recuperate, acestea fiind vândute nu în mediul online, nici în zona pieţelor, ci între ei. Sunt valorificate între ei şi astfel se pierde urma lor”, a explicat Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, pentru Digi24.