Un bărbat externat din Spitalul Obregia a fost găsit mort într-un pasaj din București. Familia face un apel de urgență!

Publicat: 15/08/2019 | 13:45

Rudele bărbatului susțin că după ce a fost externat din Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia bărbatul ar fi mers la Spitalul Colentina, însă acolo nu l-au băgat în seamă, iar apoi a fost găsit mort într-un pasaj. 

Unchiul meu a dispărut sâmbătă, 10 August, în jurul orelor 15.00, din Spitalul Clinic de Psihiatrie Al. Obregia din București (unde era internat de 3 zile pentru investigații), din neatenția si NEPĂSAREA personalului medical. A fost găsit mort în noaptea de sâmbătă spre duminică în pasajul Aerogării, la aproximativ 10 ore după dispariție„, a scris Laura Melania, nepoata bărbatului.

Tânăra a explicat că, deşi era internat, unchiul său a plecat din spital şi nimeni nu l-a oprit.

Bănuim că s-a dezorientat, s-a speriat, iar într-un moment de luciditate, și-a dat seama că s-a pierdut, a vrut să se întoarcă la spital, dar nu a mai știut. Singurul nume de spital pe care și l-a amintit a fost Colentina (fiind internat acum o lună acolo) căci am aflat că la scurt timp a ajuns acolo, a intrat în secția de Neurologie întrebând unde este internat. Evident, s-a lovit de aceeasi INDIFERENȚĂ, nimeni nu l-a băgat în seamă, și a plecat mai departe, mai dezorientat decât intrase.

Am nevoie să aflu ce s-a întâmplat, cu ce s-a deplasat, să merg pe urmele lui ca să aflu adevărul, nu putem avea liniște până nu facem lumină și sper eu, dreptate în ceea ce privește spitalul care a permis unui pacient cu reale probleme să plece pur și simplu„, se arată în postarea de pe Facebook.