Un bogatas din Malaezia si-a cumparat o bijuterie plutitoare de 3,4 miliarde de euro! Iaht cu aur, meteoriti… si oase de dinozaur

De: Cancan
Publicat: 22/07/2011 | 00:00

„History Supreme” este ambarcatiunea care face valuri in lumea dependentilor de lux. O adevarata bijuterie plutitoare, iahtul de 30 de metri este acoperit cu o suta de tone de metale pretioase. Daca baza vasului este placata in intregime cu aur, puntea si traversele sunt decorate cu platina. Aurul alb se regaseste si in dormitorul principal, insa nu acesta este motivul pentru care incaperea este perla coroanei pentru iahtul exclusivist. El are mai multi pereti decorati cu roci meteorice si cu fragmente din oase de dinozaur Tyrannosaurus Rex. Trei ani au fost necesari pentru construirea lui „History Supreme”, dupa planurile excentricului bijutier britanic din Liverpool, Stuart Hughes. Desi a cerut 3,4 miliarde de euro in schimbul iahtului sau, de zece ori mai mult decat valoarea mega-ambarcatiunii „Eclipse” a lui Roman Abramovici, Hughes nu a dus lipsa de cumparatori si l-a vandut imediat unui prosper om de afaceri din Malaezia. Bijutierul are la activ o serie de alte proiecte excentrice, de la laptopuri si telefoane placate cu diverse pietre pretioase, pana la un acvariu de 3,4 milioane de euro, placat cu 68 de kilograme de aur de 24 de carate.