Un cameraman de la Asia Express a rupt tăcerea. Ce NU se vede la Antena 1

Publicat: 13/11/2019 | 16:25

Asia Express este una dintre cele mai urmărite emisiuni, în aceste momente se filmează cel de-al treilea sezon, concurenții se află deja pe ”Drumul Comorilor”, cursă ce se va desfășura în Filipine și Taiwan. Fiind un reality show, telespectatorii nu văd doar lucrurile frumoase, ci şi cele mai puţin plăcute, însă nu toate.

Lucian, unul dintre cameramanii emisiunii Asia Express de la Antena 1, a rupt tăcerea şi a spus tot ceea ce nu se vede pe micul ecran. Bărbatul a mărturisit că a fost o experienţă inedită, dar şi foarte grea din mai multe puncte de vedere, ce l-a făcut să aprecieze şi mai multe lucrurile pe care le considerăm mărunte sau nesemnificative.

E mai greu ca-n armată, dar e o poveste din care îți dorești să faci parte și pe care o trăiești la cote maxime. Asia Express a fost un test și mi-a confirmat că am o condiție fizică bună. Am alergat cot la cot cu concurenții, dar nu m-am pregătit deloc înainte de plecare, deși am colegi care s-au antrenat la sală și și-au schimbat stilul de viață, înainte de show.

Da, au fost momente când am oprit camera, dar nu din cauza unor conflicte, ci pentru că Morodan avea nevoie la toaletă, când noi eram pe marginea unui drum. Au fost și situații mai delicate, deoarece depindea foarte mult de zona în care concurenții alegeau să caute cazare. În India, în Tamil Nadu, o zonă foarte religioasă, oamenii erau extrem de reticenți. Eu n-am avut probleme, însă Amer, colegul meu care a filmat cu Jojo și Paul, a trebuit să închidă la un moment dat camera și să plece din locul în care erau, pentru că se adunaseră destul de mulți oameni, iar pe Paul și Jojo îi bănuiau a fi teroriști.

La începutul filmărilor, am avut ceva probleme cu stomacul, până s-a acomodat organismul, dar până la urmă totul a fost ok. Mâncam multe fructe, orez, conserve de ton; aveau o pâine foarte bună, naan. Impactul cu India a fost iarăși foarte puternic, pentru că mirosurile mi-au dat de furcă. Altfel, adrenalina de care aveam parte în fiecare zi nu mă lăsa nici măcar să mă gândesc la posibilitatea de a renunța. Suntem și noi într-un cursă continuă”, a declarat Lucian pentru Vice.ro.

Vedetele show-ului Asia Express, sezon 3

  • cântăreața Nico și fiica ei, Alexandra
  • celebrul make-up artist Alexandru Abagiu, alături de Vlăduț Radu Nicolae
  • Alex Velea și Mario Fresh
  • Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, influencers
  • Florin Ristei și fratele său, Daniel
  • Speak și iubita lui, Ștefania
  • Răzvan Fodor și Chef Sorin Bontea
  • Maria Buză și Lia Bugnar
  • Adda și soțul ei, Cătălin Ionuț Rizea