Un copil de 9 ani din Suceava a ajuns la spital, după ce a imitat un experiment văzut pe YouTube

Publicat: 03/07/2021 | 17:48

Un copil de 9 ani din Suceava a ajuns la spital, după ce a imitat un experiment văzut pe YouTube. Băiețelul s-a tăiat la picior, dar din fericire un polițist care se afla în zonă a sunat imediat la 112.

Incidentul a avut loc vineri, când mai mulți copii din comuna Valea Moldovei s-au adunat pentru a pune în practică un experiment pe care l-au văzut pe YouTube.

Copiii au introdus într-un recipient mai multe comprimate efervescente de multivitamine, apoi au turnat apă și au început să agite sticla.

Recipientul a explodat, iar o bucată de sticlă a zburat și copilul de 9 ani s-a ales tăiat la picior. Un polițist aflat în zonă l-a văzut pe băiat cum țipa plin de sânge și a chemat de urgență ambulanța, care l-a transportat pe copil la Spitalul Gura Humorului, unde a fost internat pentru a primi îngrijiri de specialitate, potrivit monitorulsv.ro.