Un copil de trei ani, din Vaslui, in stare grava la spital, dupa ce a aruncat spirt in focul din soba

De: Cancan
Publicat: 26/01/2012 | 00:00
Un copil in varsta de trei ani din orasul vasluian Murgeni a ajuns in stare grava la spital, cu arsuri de gradul III pe fata, maini si torace, dupa ce, lasat nesupravegheat, a aruncat spirt in focul din soba.

Potrivit Serviciului de Ambulanta Judetean Vaslui, baietelul a fost lasat nesupravegheat de catre parinti, moment in care a luat o sticla cu spirt, a desfacut-o si a aruncat lichidul pe focul din soba. Ulterior, flacarile l-au cuprins pe copil, provocandu-i arsuri grave.

„In urma investigatiilor medicale, s-a constatat ca baietelul a suferit arsuri de gradul I, II si III pe 40 la suta din suprafata corpului, fiindu-i afectate fata, mainile si toracele. Din cauza starii grave in care se afla, am luat decizia transportarii pacientului la o clinica de specialitate din Iasi de unde, ulterior, sa fie transferat la Bucuresti sau Targu-Mures”, a declarat, joi, purtatorul de cuvant al SAJ Vaslui, Doina Spiru.

Potrivit sursei citate, copilul nu a putut fi preluat cu elicopterul SMURD pentru a fi transportat la Bucuresti sau Targu-Mures intrucat aparatul de zbor se afla la o alta interventie, astfel incat transportul s-a realizat cu o ambulanta.