Un craiovean, reţinut după ce şi-a incendiat iubita. Femeia a decedat

De: Cancan
Publicat: 03/03/2017 | 18:28

Procurorii Parchetului Militar au dispus reţinerea caporalului Ştefan Daniel Truţă, angajat al unei unităţi militare din Craiova, pentru infracţiunea de omor calificat. Bărbatul şi-a incendiat concubina, cu ajutorul unui spray şi al unei brichete, femeia decedând la spital, potrivit news.ro. ”La data de 24 februarie 2017, pe fondul unui conflict între inculpat şi concubina sa, acesta a stropit cu alcool sanitar victima, apoi, cu ajutorul unui spray şi al unei brichete, i-a dat foc. Victima a suferit o serie de leziuni, prezentându-se împreună cu agresorul la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost internată, iar vineri aceasta a decedat. Din constatările medicale preliminare din data de 24 februarie 2017 a reieşit că victima a prezentat leziuni ce s-au produs prin acţiunea flăcării şi i-au pus în primejdie viaţa”, se arată în comunicat.