Un criminal francez, care a a înscenat un accident, a fost prins de mascați în București

Publicat: 06/01/2022 | 13:34

Un bărbat de 35 de ani, urmărit internațional, a fost prins de autoritățile române în Capitală. Cetățeanul francez a fost pus în urmărire de către autoritățile spaniole pentru infracțiunea de omor.

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri au depistat, miercuri, în București, un cetățean francez, în vârsta de 35 de ani, urmărit internațional, la solicitarea autorităților spaniole, pentru comiterea infracțiunii de omor.

În 27 februarie 2021, bărbatul, împreună cu alte persoane, ar fi lovit o persoană, până când a decedat, ulterior, abandonând-o pe marginea unei autostrăzi, pentru a crea aparența că victima și-ar fi pierdut viața în urma unui accident rutier.

„Acțiunea de identificare și prindere s-a desfășurat cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București”, spun, joi, reprezentanții Poliției Române.

Bărbatul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar procurorul de serviciu a dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unui judecător din cadrul Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă, în vederea predării, scrie Mediafax.

 

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult