Un deţinut a EVADAT de la Penitenciarul Jilava! Bărbatul era condamnat la 7 ani de închisoare pentru tâlhărie

De: Cancan
Publicat: 20/01/2013 | 11:02

Duminică, 20.01.2013, în jurul orei 6.00 dimineaţa s-a constatat că deţinutul Dumitru Laurenţiu Adrian, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, cu domiciliul în Bucureşti, clasificat în regim deschis, a părăsit punctul de lucru la care era repartizat, respectiv decantorul unităţii.

Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că deţinutul a părăsit punctul de lucru fără a invoca un motiv anume, se arată într-un comunicat al Penitenciarului Jilava, semnat de Comisar şef de penitenciare Cătălin Stroe.

În vederea capturării deţinutului au fost dispue măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces – posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din personalul unităţii precum şi cooperarea cu Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ilfov.

De asemenea conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.

În cazul în care deţineţi informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului vă rugăm să contactaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sunaţi la numărul de telefon 112. De asemenea puteţi contacta Penitenciarul Bucureşti Jilava la tel. 021/4570182; fax. 021/4570164 sau purtătorul de cuvânt al penitenciarului – comisar de penitenciare Cristi Micu, la telefon mobil 0757087957 şi e-mail: cristi.micu@anp.gov.ro.

Date de identificare şi semnalmente deţinut:

Nume: Dumitru Laurenţiu Adrian

Semnalmente

-Înălţime: 1,72 m
-Tipul corpolenţei: atletică mediu
-Tipul frunţii: îngustă
-Tipul nasului: drept
-Tipul ochilor: căprui
-Tipul gurii: mică
-Tipul bărbiei: normală
-Tipul urechilor: mijlocii depărtate superior
-Tipul feţei: ovala, ten măsliniu.
-Tipul părului: negru
-Semne particulare: cicatrice braţ stâng.
-Vestimentaţia: echipament trening bleumarin cu dungi albe, pantofi sport albi, fes negru.