Un ginecolog din Dâmbovița a fost prins că lua mită de la soțul unei femei! Ce sumă a cerut medicul

De: L.N.
Publicat: 13/02/2020 | 12:53

Un ginecolog din Dâmbovița a fost reținut în urmă cu puțin timp, după ce a fost prins în flagrant luând mită de la soțul unei gravide care urma să nască.

Miercuri seară, medicul de la Spitalul Județean Târgoviște a fost prins  de ofițerii DGA în timp ce băga suma de 1400 de lei în buzunar. Inițial, medicul le-a cerut viitorilor părinți 1750 de lei, însă, acesta s-a mulțumit și cu mai puțin.

Procurorii l-au reținut pe loc, iar astăzi urmează să fie dus în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Medicul în cauză este pesnsionar și lucra cu contract de servicii la Spitalul Județean Târgoviște.

Femeia gravidă se află la a doua sarcină și a decis să-l denunțe pe medic organizând un flagrant.

Potrivit legii, în România, viitoarele mămici beneficiază gratuit de testele de sânge și ecografiile din trimestrul unu și doi, dacă au trimitere de la medicul de familie. Tototdată, conform legislației în vigoare, nașterea la stat este gratuită.

UPDATE 14:58

Rudele tinerei care l-a denunțat pe  ginecolog spun că fata este înjurată de ceilalți medici.

”Este o problemă foarte gravă din punctul meu de vedere cu soția mea la spital. De dimineață, la ora 6:30, o asistentă  nu prea voia să îi facă tratamentul pe motiv ca „l-a aranjat pe doctor”, iar acum 30 de minute a venit un domn doctor ginecolog Tomescu și a întrebat-o dacă ea e … iar când a ieșit din salon a înjurat-o de toate cele și avea și el o pacientă cu soția în salon operata ieri și a mutat-o din acel salon” i-a declarat soțul femeii în urmă cu puțin timp deputatului Emanuel Ungureanu.