Un hunedorean i-a spus soției că merge cu mașina la service, dar a făcut infarct în timp ce…

Publicat: 28/02/2019 | 17:49
Un hunedorean i-a spus soției că merge cu mașina la service

Un bărbat în vârstă de 55 de ani din municipiul Brad a fost descoperit de polițiști pe jumătate dezbrăcat și fără suflare în propria mașină. Medicii legiști susțin că bărbatul a decedat în urma unui infarct miocardic acut, care ar fi survenit – potrivit martorilor – în urma unei partide de amor.

Bărbatul a plecat de la domiciliu spunându-i soţiei că merge cu mașina la un service din localitate. Dar nu a ajuns nici loa servici, nici acasă. Soția, îngrijorată, a anunțat dispariția acestuia. După mai multe ore de căutări, bărbatul a fost găsit de către polițiștii brădeni pe jumătate dezbrăcat – fără pantaloni – mort în propria mașină. Autoturismul se afla parcat într-o zonă periferică a Bradului, în apropierea Gării.  Din informațiile polițiștilor, bărbatul nu prezenta urme de violență pe corp.

„Poliția municipiului Brad a fost sesizată prin 112 cu privire la identificarea unui cadavru într-o mașină, în zona gării din localitate. A fost vorba despre un bărbat în vârstă de 55 de ani din Brad, care a fost găsit de polițiști decedat în mașina proprie, pe scaunul șoferului și dezbrăcat de la brâu în jos. Nu există o suspiciune de omor deoarece bărbatul nu prezenta urme de violență pe corp, iar în plus avea probleme cardiace. Cadavrul a fost preluat de Medicina legală pentru stabilirea exactă a cauzei morții”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, Bogdan Nițu, preluat de glasul-hd.ro.

Se pare că bărbatul în cauză ar fi făcut infarct în timpul unei partide de amor. O femeie a fost văzută fugind de la locul incidentului și, deocamdată, nu a fost identificată de polițiști. Ipoteza martorilor a fost confirmată și de șeful Serviciului Județean de Medicină Legală, Dan Mărculescu, care a afirmat că – în urma efectuării necropsiei – s-a stabilit că brădeanul a murit în urma unui infarct miocardic acut.