Un lider liberal, la egalitate cu Klaus Iohannis într-un sondaj al încrederii. Cine se află la „coada” clasamentului

Publicat: 09/02/2021 | 12:00
Un lider liberal, la egalitate cu Klaus Iohannis într-un sondaj al încrederii. Cine se află la „coada” clasamentului

Un lider PNL îl egalează în sondaje pe Klaus Iohannis. Este vorba de un sondaj instituțional realizat în ianuarie 2021.

Sondajul de opinie instituțional „este un instrument banal de lucru, folosit pentru a putea măsura impactul gesturilor publice ale principalilor lideri politici”, explică jurnalistul Dan Andronic, potrivit GÂNDUL.RO.

„Ele nu sunt destinate publicității decât în măsura în care servesc unor interese de moment. Acest sondaj, pe care vi-l prezentăm în exclusivitate, a intrat în posesia noastră fără voia liderilor politici. Pentru că așa cum veți vedea este poza unui dezastru în materie de imagine publică”, mai precizează jurnalistul.

Klaus Iohannis, umăr la umăr cu Emil Boc

Potrivit acestui sondaj, pe primul loc în topul încrederii se află, la egalitate, președintele Klaus Iohannis și primarul Clujului, Emil Boc, cu câte 35 de procente.

În sondaj mai apar și alți lideri ai coaliției, precum premierul Florin Cîțu, șeful MApN Nicolae Ciucă (ambii la 24%), dar și Nicușor Dan, edilul Capitalei.

Ludovic Orban, actualul lider al PNL și al Camerei Deputaților și fost premier, se află la 23% din preferințe. La același nivel se află și Rareș Bogdan.

Liderii USR-PLUS și AUR, la „coada” clasamentului

Liderii alianței USR-PLUS, Dacian Cioloș și Dan Barna, nu beneficiază de aceeași încredere: 20%, respectiv 18% din preferințe.

Liderul AUR, George Simion, se află pe ultimul loc, cu 13% din încrederea românilor intervievați pentru sondaj.