Un lot de 265.000 de ouă contaminate cu Salmonella, depistat într-un centru de ambalare din Capitală

Publicat: 30/04/2021 | 11:53

Un lot de 265.000 de ouă contaminate cu Salmonella, provenite de la un fermier din sudul țării, a fost oprit de la comercializare de inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Ouăle contaminate au fost depistate într-un centru de ambalare din București, unde au fost puse sub sechestru oficial și dirijate pentru distrugere, la o unitate autorizată de neutralizare. Din fericire, niciun ou din acest lot nu a ajuns pe rafturile din magazine.

ANSVSA desfășoară verificări în permanență pentru a asigura consumatorilor produse sigure.

Salmonellele sunt bacterii prezente în tubul digestiv al multor animale si pot contamina o varietate de alimente, cum ar fi carne, ouă, lapte, fructe de mare, legume, fructe. În acest moment în lume sunt cunoscute peste 2.500 de tulpini (serotipuri) de Salmonella, dintre acestea foarte puține provocând îmbolnăviri la oameni și animale, potrivit ANSVSA.

”Consumul de produse contaminate cu Salmonella produce la oameni toxiinfecții alimentare care se manifestă prin febră, vărsături, dureri abdominale însoțite de diaree. Severitatea salmonelozelor umane este dependentă de o serie de factori, cum ar fi: vârsta, starea generală de sănătate și cantitatea de germeni ingerată; forme mai grave apar la indivizii foarte tineri sau bătrâni și la cei cu sistemul imunitar deficitar”, se precizează în comunicatul ANSVSA.