Un nou avertisment OMS zguduie lumea: „Pregătiți-vă pentru următoarea pandemie”

Publicat: 23/05/2023 | 23:43

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a tras un semnal de alarmă cu privire la o nouă pandemie care ar putea să afecteze întreaga lume. Liderul a cerut aliaților săi strategii clare pentru a putea gestiona mult mai bine o eventuală criză sanitară.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS, a cerut statelor membre să  pregătească reformele necesare în vederea pregătirii pentru o altă posibilă pandemie și să-și respecte angajamentul anterior de a spori finanțarea agenției sanitare a ONU.

În discursul său la adunarea anuală a OMS privind sănătatea, care a avut loc la câteva săptămâni după ridicarea stării de urgență globală pentru pandemia COVID-19, Tedros Adhanom a subliniat importanța promovării negocierilor privind prevenirea viitoarelor pandemii.

„Nu putem da cu piciorul la această cutie de pe drum”, a declarat directorul general al OMS, avertizând că următoarea pandemie va „bate la ușă”.

CITEȘTE ȘI: OMS trage un semnal de alarmă! Peste 300 de copii au murit din cauza unor siropuri de tuse

Directorul general al OMS îndeamnă statele membre la cooperare și implicare

Tedros Adhanom a mai subliniat faptul că aceste măsuri trebuie discutate încă de pe acum, asta pentru că o altă pandemie ar afecta viața întregii populații de la nivel global.

„Dacă noi nu facem schimbările care trebuie făcute, atunci cine le va face? Și dacă nu le facem acum, atunci când?”, a mai spus el.

Această reuniune anuală a OMS, care durează zece zile și coincide cu aniversarea a 75 de ani de la înființarea organizației, va aborda problemele globale legate de sănătate, inclusiv modul de reacție la pandemiile viitoare.

Cele 194 de state membre ale OMS se află, în prezent, în procesul de negociere a reformelor legate de regulile obligatorii care stabilesc responsabilitățile acestora în cazul unei situații de urgență de sănătate globală, și de asemenea, lucrează la a elabora un tratat mai cuprinzător privind pandemiile, care urmează să fie ratificat anul viitor.

În plus, statele membre vor examina bugetul OMS pentru perioada 2024-2025, care include creșteri ale contribuțiilor anuale ale țărilor, notează Digi 24.

VEZI ȘI: O nouă variantă COVID face ravagii în Anglia. Arcturus a provocat decesul mai multor britanici